PENTRU CEI MAI:
 - liniştiţi
 - mulţumiţi
 - nedumeriţi
 - încântaţi
 - dezamăgiţi
 - confuzi
 - revoltaţi
 - îndârjiţi
 - plafonaţi
 - portocalii
 - entuziaşti
 - îmbărâniţi
 - complexaţi
 - nedreptăţiţi
 - mândri
 - abătuţi
 - trădaţi
 - avangardişti
 - consilieri
 - ignoraţi
 - credincioşi
 - utişti
 - arădeni                        

Pentru fiecare dintre dumneavoastră - şi pentru toţi ceilalţi care nu vă regasiţi în această enumerare - o mână  (sănătoasă ce-i drept) de oameni v-a propus un subiect de dezbatere. Deşi timpul este împotriva noastră, trebuie să accentuam şi noi, cei grăbiţi, că e obligatoriu ca această dezbatere să aibă loc, acesta fiind singurul mod de a ajuta căminul nostru - Aradul - să conştientizeze că demersul utiştilor nu este în nici un caz un moft pretenţios, ci o reală problemă de identitate; o stare de criză aparent periferică este de fapt şansa unei urbe să-şi descopere neperturbată caracterul. Ni se oferă acum o oglindă inedită. Pentru că în ciuda tuturor opiniilor exprimate până acum (marea lor majoritate neavizate), realitatea pe care mulţi se străduie să o mascheze este că UTA, şi modul în care ne raportăm la ea ca arădeni, depăşeşte cu mult condiţia unui simplu club sportiv. Iar următoarele rânduri vor încerca să desluşească exact această legătura adâncă dintre o comunitate şi produsul ei cel mai drag.
De la început trebuie să înţelegem că în această dezbatere nu se pune problema performanţelor echipei sau a lipsei acestora. Astfel de argumente sunt valabile doar în cazul suporterilor, fie ei statornici sau de ocazie, şi nu ar justifica probabil o implicare a instituţiilor şi resurselor publice. Ceea ce are însă relevanţă este modul în care binele sau răul UTA-ei devin binele sau răul personal pentru mii de arădeni care dintr-un motiv sau altul au descoperit la un moment dat că fac parte dintr-o familie de a cărei existenţă nici nu ştiau. Cei mai mulţi dintre ei nu ar putea să explice cum s-a întâmplat sau când, însă toţi vor mărturisi că nu îşi mai pot imagina astăzi viaţa în afara selectei dar atât de călduroase familii. Dacă pentru mulţi acest argument pare de neînţeles, atunci să ştiţi că tocmai asta este şi explicaţia: Aradul nu este UTA dar Aradul fără UTA este incomplet, am putea să-i zicem Ard. Pentru că UTA a reuşit într-un mod magic, încă de la apariţia ei, să întrupeze aspiraţiile tuturor categoriilor de arădeni într-un moment foarte delicat al istoriei noastre şi, culmea, şi-a păstrat valoarea de stindard fără întrerupere până astăzi. Echipa-emblemă a ţinut astfel loc de piaţă publică, instanţă de judecată, spaţiu de conflict, şcoală, scena, ungher de reculegere sau cine ştie pentru ce a mai avut arădeanul nevoia şi în acelaşi timp deschiderea de a apela la UTA. În aceste decenii ea a aparţinut în egală măsură aristocratului şi muncitorului, dascălului şi elevului, nepotului şi bunicului sau, lucru remarcabil, arădenilor băştinaşi şi celor adoptaţi. Nimeni nu s-a simţit exclus. Fericita alchimie este probabil unică în ţara noastră şi oferă „neiniţiaţilor” o explicaţie pentru supravieţuirea acestei familii la atâţia ani de la ultimele reuşite sportive cu adevarat notabile.
Da, e adevărat, dacă priveşti acum spre UTA, priveliştea este descurajatoare. Un fruct stricat - dar este de soi nobil iar seminţele sunt încă intacte. O rudă rătăcită - dar sânge din sângele tău. Iar astăzi, un moment de cumpănă în viaţa ei poate reprezenta totodată un nou imbold pentru conştiinţa civică colectivă a locuitorilor cetăţii. Acum, când problema se pune în termeni de existenţă sau dispariţie, avem de făcut o alegere. Putem spune că... asta e, nimic nu durează la nesfârşit, poate e mai bine aşa, sigur e mai simplu aşa. Sau putem spune: care e ultimul lucru simplu de care am avut parte pe care îl voi ţine minte toată viaţa? Acesta este cadoul pe care ni-l face acum UTA, din pragul falimentului, tuturor arădenilor, utişti sau nu: ocazia unei renaşteri. În termenii noştri. Prin efortul nostru. Doar pentru noi. Pentru că vrem noi. Pentru că putem. Iar recompensa va fi imensă şi neaşteptată: la sfârsit ne vom da seama că am reuşit. Dar nu va fi sfârşitul, ci începutul. Dacă reuşim asta ne întrebăm ce n-am putea reuşi apoi. Pentru că atunci vom fi cetăţeni care ştiu cum să identifice un neajuns şi cum să se adune pentru a-l îndepărta. Ne vom recâştiga oraşul. Va fi un succes comun al arădenilor aşa cum cei mai mulţi dintre noi nu au mai trăit. Şi cine ştie, poate că o parte dintre noi vor trăi şi ei senzaţia aceea inexplicabilă că fac parte dintr-o familie nouă, mai mare, selectă şi foarte călduroasă. Vom fi CONcetăţeni! Toată lumea - TOATĂ LUMEA - este invitată!